0722 782 735 contact@andrei-pop.eu

Am participat la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare NATO ce a avut loc în Tbilisi, Georgia.

Comisia pentru Știință și Tehnologie

27 mai 2017

Agenda a inclus următoarele teme de discuții: viitorul cercetării și dezvoltării în domeniul apărării la nivel european, adaptări strategice, modernizările militare rusești în regiunea Mării Negre, IoT, schimbările climatice și posibile consecințe în Orientul Mijlociu și Nordul Africii, securitatea alimentară și a resurselor de apă dar și pericolele unei tehnologii perturbatoare.


În parte există deja soluții, care sunt în continuă actualizare sau lucrăm în grupuri de lucru în colaborare cu alte state pentru noi politici.

Mulțumesc pentru dezbatere președintelui Philippe Vitel, președintelui comisiei IT&C, Henrik Biddal, precum și tuturor raportorilor și colegilor participanți.

Comisia pentru dimensiunea civilă a securității

28 mai 2017

Întâlnirea a avut câteva subiecte despre Georgia, fiind țară gazdă, cu observații despre strategia teritoriilor ocupate și despre consolidarea democrației interne și a statului de drept. Punctele fierbinți de pe ordinea de zi au vizat regiunea Mării Negre și gradul stabilității, războiul din Siria și conceptul de înarmare a social media.

În câteva cuvinte, la nivelul statelor cu deschidere directă la mare trebuie să-și intensifice colaborarea. Există mecanisme diferite care ar trebui să fie revigorate, cum ar fi programul de Sinergie al Mării Negre, Forumul Economic sau Banca Mării Negre. Aceste instrumente pot sprijini problemele punctuale care apar în regiune. Din punctul meu de vedere, mass-media socială a fost cea mai dificilă discuție, ținând cont de epoca fast-forward în care trăim și din nou spun că trebuie să intervenim repede, să educăm și să creăm cadrul ideal pentru a preveni știrile false și influența negativă prin media & portaluri digitale. Platformele Factzone și Centrele împotriva dezinformării ar trebui să fie create cu sprijin financiar din partea alianței, dar și la nivel național. De acum, reziliența este obligatorie pentru noi.

Ședință Plenară

29 mai 2017

Votăm declarația cadru de suport a Georgiei pentru integrarea Euro-Atlantică. Președintele, dl. Paolo Alli a statuat încă o dată că securitatea trebuie sa fie globală iar colaborarea interinstituțională cu ONU trebuie sporită, subliniind că libertatea nu este gratis.

Vă aduc la cunoștință programul de informare lansat pe 22 mai, #WeAreNATO. Cei tineri, ce au trăit în mare parte în vreme de pace se pot informa despre rolul esențial al alianței în menținerea unității, solidarității și a securității. Mai multe detalii pe site-ul oficial.

Andrei Pop împreună cu Paolo Alli, Președintele Adunării Parlamentare NATO

L-am asigurat pe domnul Paolo Alli, președintele Adunării Parlamentare NATO, că viitoarea sesiunea de la București va fi cel puțin la fel de bine organizată ca cea ce tocmai s-a încheiat în Georgia. #NatoPABucharest

%d blogeri au apreciat: