La invitația domnului Victor Negrescu, Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, m-am alăturat delegației române ce a participat între 3 și 4 noiembrie 2017 la evenimentul organizat de către guvern cu sprijinul Ambasadei României, eveniment sprijinit și de Ministerul Românilor de Pretutindeni, intitulat „Impactul Brexit pentru cetățeni și mediul de afaceri: Împreună pentru comunitate“.

Vineri, am participat la o primă sesiune de informare a românilor din Brent, unde am discutat cu primarul comunității, domnul Cllr Bhagwanji Chohan și alți lideri ai autorităților locale, despre posibilele colaborări și schimburi de experiență cu autoritățile comunităților române, reprezentative populației din această zonă a Londrei. Brent are una dintre cele mai diversificate populații, iar capacitatea administrativă de gestionare a cerințelor fiecărei comunități este una exemplară.

Sâmbătă, ne-am întâlnit cu studenții români cărora le-au fost prezentate programele guvernamentale adresate diasporei și care au participat la dezbatere pentru a identifica necesitățile și provocările pe care le întâmpină. Liga studenților din Marea Britanie este una activă și apreciez în mod deosebit acțiunile acestora, admirând parcursul lor educațional și profesional. Am speranța ca în curând să văd cât mai mulți dintre ei întorși în țară.

Mulțumesc pe această cale domnului Dan Mihalache, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pentru buna găzduire și pentru suportul oferit în dezvoltarea relațiilor instituționale la nivel parlamentar cu membrii Camerei Comunelor.

În concluzie, vizita a fost una de bun augur în care interacțiunea a născut idei noi de luat în considerare și a creat noi canale de dialog.

%d blogeri au apreciat: