0722 782 735 contact@andrei-pop.eu

PLx 164/2017 aprobarea OUG nr. 10/2017 — Stimularea înfințării de noi întreprinderi mici și mijlocii (Programul „Start-up Nation România“). Normele de aplicare vor fi publicate în 2 săptămâni iar platforma online va avea și un serviciu interactiv de îndrumare. Se estimează ca începutul programului să fie sfârșitul lunii mai. Conform reprezentanților Ministerului IMM-urilor, feedback-ul național este unul pozitiv iar după publicarea regulamentului se așteaptă un număr mare de societăți noi înființate care vor ținti accesul la această finanțare.

Raport favorabil pentru COM (2016) 940 — „Investiția în tinerii Europei“. Garanția pentru tineri a fost propusă de Comisie și adoptată printr-o recomandare a Consiliului de către statele membre din 2013. România va implementa Garanția pentru Tineret 2017-2020 prin care se va urmări să se asigure că toți tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani care își pierd locul de muncă sau care nu găsesc un loc de muncă după terminarea studiilor primesc, în decurs de 4 luni de la înregistrarea la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, o ofertă de bună calitate de angajare, de continuare a educației, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu.

%d blogeri au apreciat: